sâmbătă, 27 septembrie 2008

numele adevăratei tihne

Grădinile lumii, atât cele frumoase, îngrijite cât şi cele sălbatice, au fiecare în parte, farmecul lor. Dar o grădină părăsită va arăta întotdeauna mult mai trist decât una sălbatică năpădită de buruieni. Va arăta mult mai jalnic chiar decât o grădină îngrijită, ajunsă în proprietea vreunui grădinar "de ocazie" (în măsura în care cel care a muncit mai înainte la chivernisirea ei a putut să pună atat de mult din fiinţa lui în sufletul acelei grădini, încât "grădinarul de ocazie" să pară un intrus, un nepotrivit insoţitor, în ciuda tuturor strădaniilor sale). Strădania, spre deosebire de iubire ajunge întotdeauna pe cărări anevoioase atât la sufletul omului, cât şi la spiritul locului. De aceea grădinile părăsite oferă privelişti dezolante - ele nu sunt ocrotite. Nici măcar natura nu-şi dă osteneala acolo unde nimeni nu aşteaptă pe nimeni. E ciudat, pare incredibil, dar e adevărat. La fel se întâmplă cu hainele nepurtate, cu unele cărţi necitite, cu odăile lipsite de uşi sau ferestre. Părăsirea aduce pâcla şi năduful tristeţii fără leac. Atunci când Mântuitorul se ruga pe Muntele Măslinilor să treacă de la el paharul acela, in loc de sudoare, pe tâmplele Lui a curs sânge. Iar mai târziu, răstignit fiind, a intrebat: Părinte, pentru ce m-ai părăsit? Întreaga natură şi-a arătat atunci tulburarea şi nimeni nu mai aştepta pe nimeni. E important să putem vorbi şi despre cele bune şi despre cele mai puţin bune, mai ales dacă ştim că în sufletele noastre, nu am părăsit nici o grădină. Oriunde mă aflu sunt în acelaşi timp în grădina mea cu agrişe. Mă serbează an de an, şi în vis şi în realitate. Aveam şapte ani cand i-am promis ca va rămane sora mea pe viaţă. Cum să fie o grădină sora ta? mă întrebau prietenii. Veţi înţelege, atunci când prin transparenţa boabelor agrişelor veţi zări licărind sâmburii speranţei, când veţi simţi cât e de trecător gustul acrişor al dezamăgirii, sau când veţi desluşi cum nervura lor albă şi fină desenează precum caerul subţire şi şters al norilor, numele adevăratei tihne.

Niciun comentariu: