Texul la care ma holbam era aşezat în paragrafe de câte patru sau cinci rânduri, în format ”justify”. Căutam să reţin câte ceva în timp ce încetineam defilarea pachetelor de enunţuri, titluri şi subtitluri. Nu se înţelegea mare lucru dar nici nu puteai spune că incoerenţa era desăvârşită. Textul se subţia sau se lăţea, numerele din dreapta jos urmau ordinea lor crescătoare odată cu senzaţia că toată vorbăria se referea la un subiect trunchiat, şi că „aşa-zisa temă” cu literele ei bolduite selectate agresiv în „arial black” de 18, nu se regăsea absolut de loc in conţinutul celor douăzeci şi una de pagini. Înţelesesem dintru început, cu destulă dezamagire, că ceea ce se pretindea referatul acelei lucrari de licenţă, era de fapt un text copiat neglijent de pe un site oarecare de popularizare a artei contemporane. Când sila şi oboseala ajunseseră să se amestece in proporţii egale, m-am surprins privind îndelung spaţiul alb în care trei puncte ornamentale încheiau o halcă de text răscrăcărat absolut făra nici un motiv, la un rând şi jumatate. Priveam acel spaţiu alb, acea oază dintre paragrafe, cu atenţia tipică experţilor in microscopia firului de păr. În acel mic pasaj al albului dintre paragrafe am vazut imaginea tulburată a propriului meu chip reflectat intr-o picătura prelinsă la varful unui invizibil fir de iarbă. În acea formă de lacrimă alungită, nimic nu era distorsionat... Deformarea în angularitatea „ochi de peşte” nu era prezentă... Efectul unui posibil „deja-vu” nu-şi anunţa nici el insinuarea. Nimic din toate acestea, deoarece acolo, in acel mic interval alb, vedeam de aproape nimicul şi asta mi-a amintit cu exactitate fantasma care m-a trezit în zori - viziunea propriei mele fiinţe redusă la un strop.
Eul-Strop sau Eul-Picatură avea mult din mine cea de acum dar şi mai mult din mine cea din copilărie. Eram acolo cu toate bucuriile strânse într-un ghiozdănel mic de tablă pe care era pictată o fetiţă cu panglică albă în păr strângând lânga ea, nici mai mult nici mai puţin, un pelican.
Despre ghiozdanele înfăţişând fetiţe îmbrăţişând pelicani sau băieţei fugărind sau prinzând fluturi, vă poate povesti vanzatorul de la libraria din strada Viilor. El poate să apară într’un alt vis, desigur, cu condiţia ca afară să fie toamnă, aerul să aducă dinspre deal miros de pământ reavăn şi dinspre pădure miros de crengi şi frunze căzute în întâmpinarea iernii.