Stelian Ivascu
Profesor a mai multor generatii de medici specializati in chirurgie toracica, Stelian Ivascu a fost primul doctor care a indraznit si a reusit operatii de mare anvergura.
Medicul Stelian Ivascu s-a nascut la 30 aprilie 1925, in mijlocul vechii Dacii, la Orastie, judetul Hunedoara, intr-o familie de carturari a caror viata a fost dedicata cresterii si educarii tinerelor generatii.
Medicul Stelian Ivascu s-a nascut la 30 aprilie 1925, in mijlocul vechii Dacii, la Orastie, judetul Hunedoara, intr-o familie de carturari a caror viata a fost dedicata cresterii si educarii tinerelor generatii.
A studiat medicina intr-o prestigioasa citadela universitara - Clujul -, unde a avut sansa de a-i fi avut drept dascali pe profesorii Iuliu Hatieganu, Ion Goia, Victor Papilian, Grigore Benetato, Ioan Danicico, Alexandru Pop, Petru Bruda, personalitati marcante ale medicinii romanesti care au lasat asupra tanarului medic amprenta profesionalismului si a daruirii totale fata de ingrijirea bolnavului.
................
Pasiunea pentru arte - muzica, poezie, desen, si anii in care s-a concretizat - a ramas inscrisa in mai multe caiete continand proza, versuri sau partituri, toate pastrate si cunoscute multa vreme numai in familie.
Rezonanţă
(Cântec vechi)
Îţi aminteşti?
E mult de-atunci
Şi totuşi parcă-ar fi fost ieri
Când pentru prima oară
În seara tainicei tăceri
Am ascultat
Îmbrăţişaţi
Acordul vechiului pian
Ce îngâna melodios
Un cântec vechi,
Un cânt frumos,
Un cântec vechi
De mult uitat,
Un cântec vechi
Dar minunat:
Der alte rotte Sarafan!
E mult de-atunci,
Trecut-au zile,
Trecut-au luni
Şi ani la rând,
Iar azi pe-ngălbenite file
Mi-aleargă ochiul tremurând.
Stă-n colţul lui uitat pianul
Şi clapele-au tăcut de mult.
Muri de mult şi muzicantul...
...Şi totuşi eu mereu ascult
Aceeaşi veche melodie
Vibrând în fiecare an,
În odăiţa mea pustie:
Der alte rotte Sarafan!
Printre picurii de ploaie
Picurii cei mici de ploaie
Ce-au bătut la mine-n geam
M-au chemat
Ca să mă roage
Să trag storul la odaie,
Ca să vadă ploaia asta
În odaie tot ce am.
Şi l-am tras...
Şi veniră, da, veniră
Stropii ca să-mi vadă casa;
Unii admirară masa,
Alţii au privit oglinda,
Doi se-opriră la o poză
Şi-unu-nconjură terasa.
Când topitu-s-au toţi norii,
Apăru din fundul văii
Ultimul copil al ploii
Şi-a venit, timid, să-mi spună
Doar un umed „noapte bună”
Şi să-nchid storul odăii.
Oraşul copilăriei
Era octombrie, noapte şi ploua,
Vibrau de undeva corzi de vioară,
Iar eu stăteam, cum stam odinioară,
Privind prin geam oraşul ce dormea.
Şi ochii-mi obosiţi înregistrau
Din înălţimi o-ntreagă panoramă,
Un pâlc de case mici, un turn de ceas
Şi strada care suie la cazarmă.
Un neschimbat decor provincial
Lipsit de bucurii dar şi de dramă,
Decor cum doar copiii mici făceau
În casă, la bunici fixaţi în ramă.
Stelian Ivascu 1938
